O tânără de 22 de ani a fost transportată de urgență cu elicopterul SMURD la București
Tânăra este studentă a Universităţii de Medicină din Capitală. Ea era internată în Secţia Reanimare a Spitalului Republican. Echipajul cu medici din Galați a preluat pacienta, care suferă de insuficiență hepatică. În prezent, astfel de boli nu pot fi tratate în Republica Moldova.
Am chemat ambulanța în Chișinău. Inițial au dus-o la Spitalul de boli infecțioase, acolo au spus că nu este o infecție. Au dus-o la Sfânta Treime, cei de acolo ziceau că nu e alergie, o trimiteau la spitalul de boli infecțioase, iar aceștia spuneau că nu e infecție. Inițial, la reanimare, în Spitalul Republican am avut foarte mari probleme. Nu vroiau s-o interneze pentru că spuneau că nu este caz de reanimare. Până la urmă au fost de acord s-o reanimeze, a spus Irina Cozma, sora tinerei.
Amintim că după semnarea unui acord între guvernele de la Chişinău şi Bucureşti, aceasta este a patra intervenţie în Moldova a serviciului SMURD din România.
Pentru prima dată salvatorii şi paramedicii de peste Prut au intervenit pe cale aeriană în Republica Moldova în luna septembrie a anului trecut.