Potrivit Poliției Republicii Moldova, agentul economic vizat îşi desfăşoară activitatea de import a produselor alimentare, în special produse din carne, fabricarea producției de mezeluri, comerţul atât angro, cât şi cu amănuntul. Astfel, produsele fabricate (mezeluri) sunt comercializate pe teritoriul țării atât direct (contra bani în numerar), cât şi prin virament. Întreprinderea îşi desfăşoară activitatea în municipiile Chişinău și Bălţi, unde sunt amplasate oficiile, secțiile de producere, magazinele cu drept de comercializare şi depozitele acestora, depozite frigorifice.
Recent, polițiștii, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, cu suportul ofițerilor de la BPDS „Fulger”, experți din cadrul Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, dar și specialiști în cadrul ANSA, au descins la domiciliile, depozite, secţiile de producere etc. (în total zece adrese), la întreprinderea de bază, cât și la alți contraagenți ce procurau marfă fără eliberarea actelor de proveniență, amplasați în municipiile Bălți, Cahul și orașul Edineț.
„Ca urmare a efectuării perchezițiilor au fost stabilite şi ridicate (comercializarea mărfuri în lipsa certificatelor de conformitate şi a documentelor de provenienţă legală, carne în asortiment și mezeluri de origine autohtonă și ucraineană în lipsa documentelor de proveniență în cantitate de 42.200 kg, echivalentul a 1.644.930 lei)”, se arată în comunicatul Poliției.
Totodată, au fost depistate și ridicate mijloace bănești necontabilizate în sumă totală de 30.000 lei, înscrisuri de tip ciornă, suporturi informaționale cu toată contabilitatea tenebră pe anii 2017-2019, comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat precum şi modificarea intenționată a datelor de producere care ulterior, fiind repartizate pe întreg teritoriu ţării agenţilor economici spre realizare, primirea salariului lunar în plic şi anume 50% din suma salariului nefiind oficial declarat în evidenţa contabilă, astfel, eschivându-se de la achitarea impozitelor pe venit.
„Efectuând un calcul estimativ după examinarea documentelor ridicate, s-a stabilit că, în perioada anului 2018, agentul economic a efectuat livrări în sumă totală de 47.221.800 lei care nu au fost reflectate în evidența contabilă în sumă cumulativă a impozitului, taxei prevăzute de Codul fiscal, contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii sau primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală aferente unui an fiscal depăşeşte 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate”, se mai arată în comunicatul IGP.
Acum un an, compania „Meat House” a fost pedepsită penal într-o cauză de evaziune fiscală cu o amendă de până la 2 milioane de lei. Conform procurorilor, „în perioada anilor 2017 până în prezent, în mod direct cât şi prin intermediul unor persoane interpuse, de comun acord cu alte companii şi persoane fizice, contrar normelor legale, în scopul obţinerii unui profit ilicit în urma eschivării de la achitarea impozitelor şi taxelor de la bugetul public național în proporţii deosebit de mari, prin falsificarea documentelor contabile şi introducerea datelor denaturate au tăinuit veniturile obţinute din comerţul angro şi cu amănuntul a mărfurilor, preponderent a produselor alimentare, mezeluri din carne, fără contabilizarea operaţiunilor economice efectuate şi eliberarea bonurilor de plată”.
Ulterior, conform unor informații operative, s-a stabilit că factorii de decizie a întreprinderilor nominalizate, continuă să-şi desfăşoare activitatea infracțională folosind diferite scheme infracționale, prin falsificarea documentelor contabile şi introducerea datelor denaturate despre vânzările, sumele şi agenții economici cărora de facto au fost realizate, astfel, datele de încasare de pe urma vânzărilor pe bani cheş se denaturează cu 50-60% din suma încasată real, adică o parte din bani nu sunt declarați prin evidenţa contabilă sau fără a fi inclusă.
În urma măsurilor speciale de investigație efectuate, au fost ridicate peste 1.200 facturi fiscale falsificate, fapt prin care demonstrează acțiunile infracționale și activitatea tenebră a agentului economic.
Astfel, urmare a măsurilor procesuale efectuate, a fost pornită încă o cauză penală pentru „confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false”.
Dacă vor fi găsiți vinovați, persoanele responsabile riscă închisoare până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 500.000 la 800.000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Actualmente, se întreprind măsuri speciale de investigații și de urmărire penală necesare documentării cazului, stabilirii rolurilor figuranților, acumulării probelor ce ar prezenta interes pentru cauza penală.
Realitatea.md precizează că numele companiei „Meat House” nu este indicat în comunicatul de presă. Totodată, logo-ul acesteia poate fi văzut în imaginile operative difuzate presei fără a fi blurate. Asta chiar dacă, tot în același video, fețele lucrătorilor operativi care au participat la acțiuni au fost blurate.