De Ultimă Oră

Alertă de călătorie: Cetățenii Republicii Moldova, îndemnați să evite orice deplasare în Iran

Ambasada Republicii Moldova în Republica Islamică Iran cu reședința la Baku recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie în Iran, î…

Actualizat acum 16 ore

ff

Observatorii Promo-LEX au raportat peste trei sute de incidente electorale

Corina Bezer

Potrivit lui Pavel Postica, între 13.30 și 18.30 au fost înregistrate două cazuri de intimidare și de presiune psihologică asupra observatorilor. Un caz a fost atestat la o secție de votare din Soroca, iar alt caz – la o secție de votare din Sângera, municipiul Chișinău Într-un caz au fost implicați funcționari electorali, iar în cel de-al doilea caz – observatorii unui concurent electoral.

Șeful Misiunii Promo-LEX mai spune că au fost atestate, în același interval de ore, 11 cazuri noi de afișaj electoral în raza secțiilor de votare. În ceea ce privește agitația electorală, observatorii au raportat 12 cazuri noi.

Observatorii Promo-LEX au raportat și trei cazuri de zvonuri, fie tentative de oferire a recompenselor materiale sau bănești alegătorilor pentru a le determina alegerea. Este vorba despre secțiile de votare: Chișinău-Bubuieci, Chișinău-Sângera și Cimișlia-Valea Perjei. Pavel Postica susține că aceste cazuri au ajuns în vizorul organelor de drept. „Sperăm că pe parcursul următoarelor zile se va veni cu clarificările de rigoare”, a menționat șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor.

De asemenea, au fost raportate trei cazuri noi de transportare organizată a alegătorilor. La Sângera, o mașină de mai multe ori a transportat persoane la secția de votare, majoritatea persoane în etate sau persoane cu nevoi speciale. Un alt caz a fost înregistrat la Slobozia-Ștefan Vodă, unde un automobil, cu numere de înmatriculare străine, a adus organizat alegători la secția de votare, unul dintre ei era în stare de ebrietate. Și la Ialoveni, un cetățean a fost văzut că transportă persoane și le însoțea până la secția de votare.

La alegerile locale generale, Promo-LEX are 307 observatori în Chișinău, 59 în municipiul Bălți, 12 în Comrat.