De Ultimă Oră

ULTIMA ORĂ! Profesorii din Văsieni avertizează că vor demisiona in corpore dacă autoritățile nu vor redeschide clasa a X-a din liceu

Situație fără precedent în educație. Întregul colectiv de profesori de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din satul Văsieni, raionul Ialoveni averti…

Actualizat acum 5 ore

Pașapoarte românești

Obținea fraudulos cetățenii românești! Vezi ce pedeapsă riscă

Corina Bezer

Procuratura Anticorupție anunță că gestionarul companiei private, care activa sub paravanul prestării serviciilor de consultanță juridică, și partenerii acestuia, au declarat că au influență asupra persoanelor publice din cadrul Consulatului României din Ucraina și Autorității Naționale pentru Cetățenie din România, iar ca urmare au pretins bani.

Ca rezultat al influenței promise, solicitanții au obținut cetățenia română, cu transcrierea actelor de naștere și căsătorie în Registrul de stare civilă a României și perfectarea pașapoartelor române, cu ridicarea lor în luna august 2017.

Potrivit procurorilor, învinuitul nu și-a recunoscut vina. Dacă acesta va fi găsit vinovat, riscă o amendă în mărime de la 3000 la 6000 de unități convenționale sau închisoare de la 2 la 7 ani. Pe bunurile mobile și imobile ale acestuia a fost aplicat sechestru.

În luna iunie a anului curent, procurorii anticorupție au deferit justiției și cauzele penale în privința celorlalți patru complici ai învinuitului, acestea fiind examinate în prezent în fond de instanța de judecată.

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU