Om de afaceri, un apropiat de-al lui Vlad Plahotniuc, s-ar fi împușcat
„Apelul a fost înregistrat la ora 20:07. Un bărbat a sunat la 112 și a menționat că pe traseul R-6, se află o persoană împușcată în regiunea capului. Potrivit declarațiilor, Luncașu s-ar fi împușcat din arma personală în regiunea capului și în urma leziunilor corporale primite a decedat la fața locului.
Fiind audiat, cel care a sunat la poliție, a declarat că activează în calitate de șofer al victimei și la 17.08.2019, aproximativ la ora 19:00, a fost contactat telefonic de șeful său care i-a cerut să vină la domiciliu și să se deplaseze într-o direcție necunoscută. La un moment dat, Luncașu Iurie, i-a cerut șoferului să oprească automobilul în câmp, unde s-a împușcat din arma sa persoanlă, pe care o deține legal”, a declarat ofițerul de presă.
Cazul este cercetat de IP. Buiucani. Alte circumstanțe se stabilesc.
În 2014, Rise Moldova a publicat mai multe fotografii în care Luncaşu era surprins însoţindu-l pe Vladimir Plahotniuc la Sciez, Franţa. Luncaşu este fondator la mai multe companii: „Denir Lux”, „GB&CO”, „Primrof Construct” sau „Acvilin-Grup”, cu afaceri în domeniul construcţiilor sau ţigărilor. Împreună cu membrii familiei, el deţine mai multe case şi apartamente în capitală.