Premiul Media pentru Tineri 2017

OPORTUNITATE! Primul concurs media național își anunță cea de-a doua ediție

Patricia Cotlău

„Premiul Media pentru Tineri” se află deja la doua ediție, prima reunind tineri talentați, cu viziune artistică, care demonstrează că poți transmite un mesaj puternic prin intermediul clipurilor video sau a fotografiilor.

Ediția din 2017, s-a lansat cu genericul: „Diversitatea – șansa mea de a fi unic”,concursul fiind destinat tinerilor cu vârstă cuprinsă între 15 și 25 de ani, vorbitori de orice limbă. Dacă anul trecut acesta implica două variante de aplicare foto și, respectiv, video, anul anul ăsta regăsim ceva nou și anume opțiunea de a concura cu lucrări text. Un participant se poate înscrie în mai multe secțiuni ale concursului, expediind la adresa [email protected] dosare separate pentru fiecare din ele. Este necesar ca lucrările să fie realizate în perioada martie-octombrie 2017, iar data limită pentru aplicare este 30 octombrie curent.

Talentul și originalitatea participanților vor fi evaluate de un juriu calificat, format din jurnaliști, regizori, fotografi din Republica Moldova. Rezultatele finale vor fi anunțante după 30 octombrie, în cadrul unui eveniment oficial, iar câștigătorii vor fi premiați cu cameră foto, laptop sau tabletă, în funcție de clasament.

Produsul sau produsele media trebuie să fie însoțițe de un formular de aplicare. Regulamentul complet îl puteți accesa aici.

Informații adiționale: la numerele 067664465, 068049220, pe pagina de Facebook a Centrului Media pentru Tineri, la adresa [email protected] sau pe Vocea Tinerilor.
În prima ediție a acestui concurs, s-au înscris 102 tineri.
Inițiativa aparține celor de la AO Centrul Media pentru Tineri, în colaborare cu DW Akademi și Ministerul Educației din Republica Moldova, aceșția sprijinind financiar desfășurarea competiției media.