Nj

Până la ora 18.00 au votat peste 36 la sută dintre alegătorii înscrişi în listele electorale

Corina Bezer

Localitățile cu cea mai redusă prezenţă la vot sunt: orașul Călărași, unde s-au prezentat la urne puțin peste 23 % dintre alegători și orașul Florești – unde au votat circa 24 %.

În municipiul Chișinău au votat, pînă la ora 18.00, peste 32%. Cei mai activi rămân să fie alegătorii din sectorul Rîșcani al capitalei, unde au votat peste 34 la sută dintre alegători. La polul opus, se află sectorul Ciocana, unde au votat peste 28% dintre alegători. 

Cât ține de suburbiile municipiului Chișinău –s-a înregistrat o prezență generală de peste 33 la sută, cei mai activi fiind alegătorii din com. Condrița (circa 44%), urmați de cei din s. Ghidighici (peste 38%), la polul opus se află cei din com. Cruzești (o prezență de sub 29%).  

Până la această oră, CEC a fost informat de către organele de drept despre înregistrarea a 52 de cazuri de încălcări sau incidente. Dintre acestea:

–  14 cazuri țin de agitația electorală în preajma secțiilor de votare, 

–   6   despre afișajul electoral în locuri neautorizate, 

– 10 cazuri de transportare a alegătorilor, 

– 7 situații de bănuială de corupere a alegătorilor, 

– 3 cazuri de împiedicare a exercitării dreptului la vot,

– 12 alte încălcări care pot influența procesul electoral (injurie, huliganism, calomnie, fotografierea buletinului de vot). 

Toate cazurile se examinează de către Inspectoratul General al Poliției.

Amintim alegătorilor că pot să-și exercite dreptul la vor până la ora 21.00. Totodată, biroul electoral al secției de votare poate decide asupra prelungirii, cu cel mult 2 ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secţia de votare respectivă să-şi realizeze drepturile.