Parastas pentru eroii români de la Țiganca la 80 de ani de la ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice
Dacă în anii trecuți la Parastasul din 28 iunie participau numeroși reprezentanți ai autorităților centrale și locale din România și Republica Moldova, anul acesta, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un sobor de preoți, în prezența unor unui grup restrâns de credincioși, a oficiat un Parastas pentru cei peste o mie de eroi care s-au jertfit pentru eliberarea Basarabiei în iunie 1941.
La sfârșitul slujbei de pomenire, Preasfinția sa a evocat importanța aducerii în actualitate a faptelor de vitejie a ofițerilor și a soldaților români care și-au dat viața la Țiganca în anul 1941, îndemnându-i pe cei prezenți să vegheze ca idealul celor căzuți să nu fie uitat, iar noi să facem memoria lor să fie cinstită și jertfa onorată.
„Acum, la 80 de ani de la actele de agresiune din puterii sovietice, să învățăm din istoria recentă și să scriem istoria adevărată, să educăm o generație demnă și responsabilă. Generația tânără de azi să fie continuatoarea generației din perioada interbelică și să îndeplinească testamentul lor de unitate și demnitate în fața provocărilor lumii seculariste și a politicilor de înstrăinare de neam și valorile acestuia”, a declarat Preasfințitul Veniamin.
De asemenea, Mihai Crețu, consilier la Departamentul pentru relația cu Republica Moldova, a evidențiat faptul că mormintele vrednicilor eroi au fost scoase la iveală de necuvântătoarele din ferma amenajată pe locul cimitirului de către autoritățile sovietice, iar crucile lor au ieșit din Prut, vorbind generației de astăzi despre nedreptățile de atunci și datoria noastră de a fi împlinitori ai testamentului lor privind unitatea și identitatea românească din Basarabia.
Cimitirul de Onoare Românesc de la Tiganca, R.Moldova, este situat la 3-5 km de granița Prutului, a fost (re)inaugurat la 1 iunie 2016, în Ziua Inălțării Domnului și, implicit, Ziua Eroilor, care, printr-o lege adoptată în ultimii ani, are statutul de Sărbătoare Națională a României. Realizatorul proiectului de reconstrucție a mormintelor eroilor români de peste graniță este Oficiul Național pentru Cultul Eroilor(ONCE), instituție a statului român, (re)înființată în 2004, al cărei principal scop este reabilitarea locurilor de cinstire și de reamintire a celor căzuți în războaiele sec.XX, în deosebi, a celor aflate din străinătate.