Festivalul Internațional de Muzică -

Pe data de 21 iunie, iubitorii de muzică sunt invitați la Festivalul Internațional de Muzică – „Fête de la Musique”

Corina Bezer

Organizatorul evenimentului este Centrul Educativ Cultural Social Economic Francofon, cu sediul în Bruxelles, București și de curând, în Chișinău, al cărui preşedinte este Luc J.G  FRANCOIS, în colaborare cu Restaurantul belgian „Chez Michel”, Alianța Franceză din Moldova, Primăria municipiului Chișinău, Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău și Asociația Națională a Scouților din Moldova. 

Evenimentul va oferi publicului meloman un program artistic variat, interpretat de tinere talente. Concertele se vor desfășura la restaurantul „Chez Michel” de pe strada Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni 37/1, cât și în Parcul Ștefan cel Mare.

Festivalul Internațional al Muzicii este un eveniment artistic de renume, ce atrage turiști din toate țările europene. Localnicii, deopotrivă cu oaspeții veniți din toate colțurile lumii, vor avea parte de clipe memorabile în cadrul acestui spectacol.

Publicul din Chișinău este invitat să fie alături de artiştii care vor evolua în cadrul festivalului.  Spectatorii vor avea ocazia să se delecteze cu diverse genuri de muzică într-o singură zi, apreciind astfel efortul muzical al artiștilor, iar participanții vor primii diplome din partea organizatorilor. 

Doritorii de a evolua în cadrul Festivalului, muzicieni profesioniști și amatori, sunt chemați să se înscrie până la data de 20 iunie, 2016, prin intermediul poștei electornice sau prin telefon: [email protected] sau [email protected]

Tel.: +373 785 06 718 ( Luc J.G. FRANCOIS – Centre Éducatif Culturel Social Economique Francophone)

Tel. : +373 601 45553 ( Chez Michel – str. Bodoni 37/1 – Chișinău)