Placa comemorativa în memoria lui Mihail Grecu

Placă comemorativă în amintirea pictorului Mihail Grecu

Zina Darii

Potrivit vicepreşedintelui Uniunii Artiştilor Plastici, Ghenadie Jalbă, basorelieful vine să reîntregească planul de acţiuni comemorative prilejuite de împlinirea în 2016 a 100 de ani de la naşterea maestrului Mihail Grecu.

jj

„Este o placă în bronz, instalată pe clădirea în care a locuit Mihai Grecu. Este un semn de comemorare a maestrului. Oamenii trebuie să cunoască locuirile pe unde au fost marii noștri înaintați, or Mihai Grecu este unul dintre cei mai importanți artiști plastici”, a menționat Ghenadie Jalbă.

Renumitul artist plastic Mihail Grecu s-a născut la 22 noiembrie 1916, în sudul Moldovei, satul Faraonovca, Cetatea Albă. Pictorul este unul din fondatorii  modernismului plastic moldovenesc şi a contribuit la formarea Şcolii Naţionale de Pictură împreună cu Mihai Petric şi Valentina Rusu -Ciobanu. Rămâne a fi unul dintre cei mai apreciaţi artişti atît de criticii în artă, cît şi de public.

Lucrările sale sunt în colecţiile Muzeului Naţional de Artă din Moldova, Muzeului Naţional de Istorie, în fondul Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, Academia de Ştiinţe, Primăria Chişinău, Galeria Tretiakov din Moscova, Muzeul Rus de Stat din Sankt Petersburg, Centrul de Artă Contemporană din Moscova.

Pictorul s-a stins din viață la data 9 aprilie 1998.