Pavel Filip și Dacian Cioloș

Premierul român, către Pavel Filip: Vreau să-i mulţumesc pentru mobilizare în cazul prăbuşirii elicopterului SMURD la Cantemir

Corina Bezer

„Vreau să-i mulţumesc pe această cale domnului prim-ministru Filip pentru modul exemplar în care s-au mobilizat autoritățile din Republica Moldova cel puţin până acuma pentru a ne ajuta să rezolvăm cât mai repede şi să clarificăm cât mai repede condițiile în care a avut loc acest accident”, a spus premierul Dacian Cioloş.

Totodată, premierul român a precizat că a discutat cu ministrul de Interne, Petre Tobă şi cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„Aseară s-au deplasat două echipaje de la Ministerul de Interne de la Criminalistică, împreună cu un procuror de la Parchetul General de la noi. Au ajuns astăzi dimineaţă la locul faptei, sunt acolo şi au început activitatea împreună cu colegii moldoveni. Aseară şi azi noapte târziu s-a finalizat un protocol între Parchetul General din România şi Parchetul General din Moldova, care să permită specialiştilor români să participe la anchetă şi nu doar să asiste. E foarte probabil după câte am înţeles, autorităţile moldovene chiar ar fi de acord ca autorităţile române să preia complet controlul anchetei”, a precizat premierul român.