Preşedintele Academiei Române, despre Unirea Basarabiei cu România: Avem datoria să nu uităm niciodată acest lucru
"România a trecut, de-a lungul existenţei sale, prin mai multe momente de cumpănă, dar şi-a îndeplinit mereu, cât şi cum a putut de bine, misiunea de a adăposti, ocroti şi organiza poporul român. Se împlinesc astăzi 102 ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României şi avem datoria să nu uităm niciodată acest lucru, să presărăm pe mormintele celor care au înfăptuit acel act fundamental 'ale laurilor foi', să le explicăm contemporanilor noştri şi, mai ales, tinerilor ce forţă morală şi naţională superioară a stat în sufletele acelor 'părinţi ai patriei' şi cât de important a fost exemplul basarabenilor pentru unitatea politică a tuturor românilor, încununată la 1 Decembrie 1918", a scris Pop, vineri, pe Facebook.
Totodată, consideră că "acum, când trecem prin zile grele", amintirea celor care "au găsit energia necesară ca să construiască România Întregită" ne dă puterea "să ne strângem energiile pentru menţinerea şi refacerea moştenirii lăsate de ei, spre gloria eternă a acestui popor".
„Acum, când trecem prin zile grele, prin amenințarea unei nenorociri planetare, este bine să ne amintim că generația care a decis Unirea în Sfatul Țării de la Chișinău, se afla încă în plin război mondial, că se sacrificaseră până atunci sute de mii de români pe câmpurile de luptă și în afara fronturilor, că tifosul și alte boli crunte uciseseră, mai ales după cucerirea sudului României de către inamic și mutarea capitalei la Iași, atâția oameni încât suferințele și jalea păreau să domnească peste tot. Și, totuși, acei români cuprinși sub cnutul rusesc, nebiruiți de nicio furtună, au găsit energia necesară ca să construiască România Întregită și și-au îndeplinit rostul de fii vrednici ai națiunii române”, a mai adăugat Ioan Aurel Pop.