Cantemir

Primul oraș cu sistem de iluminare controlat online din Moldova devine Cantemir

Alexandrina Godiac

Noul sistem de iluminare stradală permite dirijarea și controlul de la distanță, prin intermediul rețelelor mobile GSM, fără ca operatorii să părăsească locul de muncă și, astfel, să economisească timp pentru rezolvarea situațiilor de urgență.

Poate fi și schimbat orarul și intensitatea de iluminare, în funcție de perioada de timp și gradul de utilizare a străzii. O astfel de tehnologie inteligentă, în combinație cu lămpile de tip LED, eficiente energetic, permite economisirea cu până la 80% din electricitate în comparație cu linia de bază, oferind o calitate excelentă a luminii stradale. Grație acestui sistem se vor economisi mai mult de câteva zeci de mii de lei pe an.

Costul total al implementării acestui proiect proiectului în urbea nominalizată este de 250 000 Euro, dintre care 80 la sută (200 000 €) reprezintă fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene, 30 000 Euro – contribuția orașului Cantemir și 20 000 Euro sunt dintr-un grant oferit de Fondul pentru Eficiență Energetică.