j

Programul transportului public, prelungit în Noaptea Învierii

Corina Bezer

Sâmbătă, acestea vor circula până la ora 24:00, așa că toți credincioșii care vor dori să meargă la bisericile din capitală pentru a participa la Sfânta Liturghie, se vor putea deplasa din toate colțurile orașului.

Totodată, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei, microbuzele vor circula și după miezul nopții, în funcție de fluxul de oameni, care vor dori să meargă după miezul nopții pentru a sfinți bucatele pascale.

De asemenea, Primăria Chișinău anunță că, dacă va fi cazul, va suplimenta și numărul autobuzelor din suburbii, de pe liniile cu nr. 10 (str. Vasile Alecsandri – comuna Grătieşti), nr. 26 (str. Alba Iulia – str. Doina) şi nr. 2 (str. V. Alecsandri – satul Hulboaca).

Precizăm că, sâmbătă, în jurul orei 20.00, atunci când va fi adusă Lumina Sfântă de la Ierusalim la Catedrala Mitropolitană ”Nașterea Domnului”, circulația în centrul capitalei nu va fi modificată. MAI va desfășura măsuri suplimentare, întru menţinerea ordinii publice şi securităţii circulaţiei rutiere, în scuarul Catedralei cu implicarea polițiștilor și serviciilor de pază.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează că, pentru desfăşurarea în siguranţă a traficului este interzisă intrarea în unitățile de transport cu lumânări aprinse.