Promo-LEX: Apel public cu privire la discursul de ură şi instigator la discriminare în raport cu prima persoană infectată de COVID 19 în Republica Moldova
Asociaţia Promo-LEX aminteşte că în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, orice cetăţean, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie etc. sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Iar starea de sănătate a unui cetăţean nu trebuie să fie un criteriu de discriminare.
De asemenea, Asociaţia Promo-LEX reiterează că libertatea de exprimare reprezintă un pilon fundamental pentru orice stat democratic şi nu contestă importanţa acesteia. Cu toate acestea, considerăm că preţul libertăţii de exprimare nu poate fi ura şi intoleranţa în societate. Mesajele de ură şi instigare la discriminare, care nu sunt altceva decât manifestarea intoleranţei şi a fricii, nu pot fi acceptate într-un stat democratic.
În acest sens, Asociaţia Promo-LEX îndeamnă:
- Autorităţile publice şi reprezentanţii acestora, în special Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale să informeze echidistant despre răspândirea COVID 19 şi să se abţină de a da calificative în privinţa pacienţilor infectaţi de COVID 19.
- Cetăţenii Republicii Moldova să nu instige la ură şi discriminare împotriva persoanelor infectate de COVID 19 şi să se abţină de la promovarea unor mesaje discriminatorii în spaţiul public şi în spaţiul online.
- Instituţiile media să monitorizeze şi să gestioneze comentariile ce apar pe marginea ştirilor în general, şi a celor despre COVID 19, în special.