dd

Reacția Biroului de Migrație și Azil cu privire la flashmobul unioniștilor de a-i scoate interdicția lui George Simion

Corina Bezer

Potrivit BMA, George Simion a fost declarat, la 1 octombrie 2018, persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani, în baza demersului structurii responsabile de securitatea statului, iar potrivit legislației acesta este executoriu. 

„Decizia privind declararea cetățeanului străin drept persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova în speță poate fi anulată doar de către instanța de judecată.  Decizia și căile de atac ale acesteia au fost aduse la cunoștință dlui Simion George-Nicolae, care, la 19.10.2018, și-a realizat dreptul de sesizare a instanței prin intermediul avocatului său”, menționează reprezentanții Biroului. 

În prezent, cererea de chemare în judecată  cu privire la anularea deciziei în privința lui George Simion se află pe rol la Judecătoria Chișinău, sediul  Rîșcani. 

Mai mulți unioniști au organizat astăzi, la ora 14:00, în fața sediului MAI, un flashmob prin care au cerut anularea interdicției în privința lui George Simion, calificând această decizie drept un abuz din partea autorităților de la Chișinău.