Daniel Ioniță

Reportaj TVR Moldova// Daniel Ioniță: Autorităţile de la Bucureşti vor schimba logica finanţărilor pentru Republica Moldova

Corina Bezer

„Cel puţin o perioadă vom fi foarte atenţi cu cine vom lucra, pentru că vrem ca cei care să fie beneficiarii cu adevărat a acestor proiecte sunt cetăţenii Republicii Moldova. La Chişinău când ajungi, vei fi surprins chiar şi ca diplomat străin să vezi câte vile frumoase câte maşini scumpe circulă, în condiţiile în care salariul în Republica Moldova este foarte jos. Este o discrepanţă urioaşă şi cu toate aceastea de fiecare dată se cer bani dinafară”, a declarat Ambasadorul Ioniță. 

Recent, în cadrul unui studiu realizat de Institutul Republican Internaţional, cetăţenii moldoveni au fost întrebaţi ce cred despre statele care au investit în Republica Moldova. Aceştia au clasat pe primul loc Uniunea Europeană, cu 47 la sută, pe locul doi Rusia cu 27 la sută, pe locul trei Statele Unite ale Americii cu cinci la sută, iar România pe ultimul loc cu patru la sută.
 
„Am venit astăzi de la Chişinău pe drumul către Soroca. La un moment dat am văzut un panou mare pe care scrie că a fost construit cu ajutorul cetăţenilor americani. Circul des prin Republica Moldova, nu am văzut nicăieri vreun panou că acest obiectiv a fost construit cu banii din Rusia”, a declarat Excelenţa Sa Daniel Ioniță.

La spectacolul de gală dedicat Zilei Culturii Naţionale, de la Sala cu Orgă, clădire renovată cu bani oferiţi de contribuabilii români, Ministerul Culturii de la Chişinău nu a invitat niciun reprezentant al ambasadei României.