Anatol Șalaru și Marius Lazurcă

România va susține Republica Moldova în crearea Oficiului de legătură NATO

Corina Bezer

Evoluția raporturilor bilaterale între cele două ministere,pașii concreți în crearea oficiului de legătură NATO la Chișinău și situația regională au fost subiectele centrale ale discuției dintre cei doi oficiali.

Ministrul Apărării și-a exprimat, încă o dată, recunoștința pentru suportul oferit din partea României pentru Republica Moldova în reformarea Armatei Naționale. Anatol Șalaru a subliniat contribuția României ca stat lider în proiectul de distrugere a pesticidelor și a produselor chimice periculoase de pe teritoriul Republicii Moldova și a exprimat speranța ca acest proiect va continua.

La rândul său, ambasadorul Marius Lazurca a subliniat importanța proiectului NATO de distrugere a pesticidelor , considerat a fi unul dintre cele mai importante realizări din ultima perioadă.

În contextul implementării obiectivelor Armatei Naționale, Excelența Sa a menționat despre disponibilitatea României de a susține Republica Moldova în crearea Oficiului de legătură NATO, acesta fiind apreciat un pas important în procesul de reformare al Armatei Naționale.

În semn de recunoștință pentru implicare activă și susținere din partea Excelenței Sale Marius Lazurca, Ministrul Anatol Șalaru i-aacordat domnului Marius Lazurca distincția Armatei Naționale „Consolidarea Frăției de Arme”.