Bileţchi

Şedinţa de judecată din dosarul protestelor a fost amânată pentru 6 februarie. Vlad Bileţchi: „Sunt nevinovat”

Corina Bezer

Bilețchi este învinovățit de faptul că ar fi blocat partea carosabilă în timpul protestelor din luna noiembrie, care au avut loc după alegerile prezidențiale.

„Ţinând cont de declaraţiile, probele şi materialul agentului constatator – pledez nevinovat, întrucât nu este demonstrată intenţia săvârşirii contravenţiei, adică blocarea intenţionată a arterelor de transport. Intenția noastră a fost de a protesta, nu de a bloca strada. Din cauză că au fost mulți oameni a fost blocată strada”, a declarat Vlad Bileţchi, liderul protestatarilor. 

Acesta a mai adăugat că reprezentantul poliției trebuie să vină la următoarea ședință de judecată cu probe video că ar fi făcut acest lucru. Tot el a adaugat că pe parcursul protestului, organizatorii au coordonat întotdeauna toate acțiunile cu oamenii legii. Răilean Vitalie, șeful adjunct al secției securitate publică MAI a declarat că nu este nicio dovadă că organizatorii ODIP ar fi coordonat cu reprezentanții poliției. 

Mâine, la ora 11:00, la IPN, liderul ODIP, Vlad Bileţchi, va susţine o conferinţă de presă, unde va explica toate detaliile şedinţei de judecată de astăzi. 

Următoarea ședință urmează să aibă loc pe 3 februarie 2017. Amintim că Asociaţia Obştească „Onoare, Demnitate şi Patrie” a protestat în luna noiembrie în faţa sediului Curţii Constituţionale și Comisiei Electorale Centrale cerând să nu fie validat rezultatul alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie.

aa