SIS

Serviciul de Informații și Securitate va fi reformat. Vezi care sunt schimbările

Corina Bezer

În cadrul unei conferințe de presă, Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari a afirmat că:

În locul Serviciului de Informații și Securitate, va fi creată o altă instituție cu denumirea de Serviciul Național de Informații. Proiectul de lege vizează reglementarea activității de informații și contrainformații, atât pe intern, cât și pe extern, introducându-se mandatul de securitate. Această instituție va reglementa mandatul de intervenție în viața privată a unor cetățeni, dar cu o autorizare prealabilă a instanțelor de judecată

În proiect sunt reglementate detaliat atribuțiile, obligațiile și drepturile Serviciului, stabilite suplimentar și atribuțiile în domeniul asigurării securității misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova de peste hotare și a personalului acestora.  

Mandatul respectiv conferă un drept și o libertate mai extinsă Serviciului de Informații și Securitate și o confidențialitate mai sporită în activitatea pe care o desfășoară.

Totodată, Ministrul a mai vorbit și despre reforma din cadrul instanțelor de judecată, unde se dorește reducerea numărului de instanțe judecătorești.

Dorim să avem un număr de 15 instanțe de judecată. Acest lucru, nu înseamnă totuși, reducerea numărului de judecători. Asta se face pentru a ridica calificarea actului de justiție și pentru a putea realiza specializarea judecătorilor, a mai declarat Ministrul. 

După avizul dat de Guvern, proiectul de lege privind Serviciul Naţional de Informaţii al Republicii Moldova va fi înaintat în Parlament spre examinare şi aprobare.