Serviciul 112

Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 va fi lansat anul acesta sub formă de test

Corina Bezer

Investițiile pentru implementarea Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 sunt de  5,9 milioane euro, care vor fi orientate în procurarea echipamentelor, softului, oficiilor, amenajarea ghișeelor, care vor fi două la număr.

În urma unui studiu de fezabilitate, s-a constatat că infrastructura permite ca acest serviciu să activeze în Republica Moldova. Principiul de lucru este crearea unui ghișeu unic. Este foarte important ca în cazuri de urgență să fie simultan aplicate și trimise mai multe servicii. Apelul va prelucra foarte operativ, iar timpul se va scurta până la 30 de secunde, a menționat Botnari.

Ministrul a mai vorbit și despre gradul de pregătire a operatorilor, care vor cunoaște mai multe limbi.

Odată cu primirea apelurilor la 112, operatorul va avea acces la toate registrele informaționale, având posibilitatea totodată să modeleze cum va avea loc intervenția. Totodată, acesta va avea o pregătire profesională în domeniu, dar și vor fi instruiți de către alți colegi de peste hotare, întrucât trebuie să aibă capacități analitice foarte bune, a mai precizat Ministrul. 

Menționăm că instituirea Serviciului de Urgență 112 este o prevedere a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Prin apelarea gratuită a unui singur număr 112, 24 din 24 ore vor putea fi accesate patru servicii: de poliţie, pompieri, asistenţă medicală de urgenţă şi serviciul gaze.