Radu și Moldovanu

Silvia Radu l-a demis pe șeful Direcției sănătății Mihai Moldovanu

Corina Bezer

Am văzut cu toții ce se întamplă în sistemul de sănătate. Este o stare de lucruri inacceptabilă. Plângerile cetățenilor vin zi de zi. Toate aceste plângeri reclamă deficiențe majore. De asemenea, am primit numeroase plângeri de la doctori, care spun că sunt împinși de administrația spitalelor să comită lucruri ilegale”, a declarat Silvia Radu pe o rețea de socializare.

Ea a mai adăugat că e corect să se facă „curățenia lună nu doar a orașului dar și a administrației publice din Chișinău care trebuie periată de corupți și oameni lipsiți de responsabilitate”.

„Eu personal am fost în controale și am văzut o grămadă de nereguli. Uneori se inaugurează secții și sunt prezentate imagini frumoase, iar după ce presa pleacă sunt strânse cearșafurile, alteori medicii sunt puși să strângă bani pentru unele reparații. Aceasta nu este administrație, este o îmbinare de hoție, șantaj și minciună. Primii care suferă sunt pacienții, apoi doctorii care încep să plece din sistem”, a adăugat Silvia Radu.

demisie Mihai Moldovanu

Amintim că la începutul lunii februarie, între Silvia Radu și Mihai Moldovanu s-a iscat un conflict, după ce primarul interimar a declarat că l-a prins chefuind, împreună cu conducerea Spitalului nr. 1, atunci când a făcut o vizită inopinată la instituția medicală. Atunci Moldovanu a negat acuzațiile, declarând că Radu că are o problemă personală cu funcționarii de la Partidul Liberal, din care face parte și el.