statii

Stațiile de transport public din capitală se află într-o stare dezastruoasă

Alexandrina Godiac

Potrivit viceprimarului, din totalul de 546 de stații din municipiu, la moment sunt trei tipuri:

1. Stațiile distruse ale Epa-Media – o schemă din 2007, prin care un agent economic a devenit proprietarul a 267 de stații pe care le-a lăsat să degradeze complet.

2. Pavilioane comerciale – o altă schemă prin care 128 de stații din „stații cu puncte de comerț” s-au transformat în „pavilioane de comerț cu două scaune”.

3. Peste 150 de stații existente doar pe hârtie, unde niciun fel de acoperiș sau scaune nu există.

Victor Chironda a cerut inițierea procedurilor de reziliere a contractelor cu toți agenții economici care au construit pavilioane comerciale în locul stațiilor de așteptare a transportului public. Contractul cu Epa-Media expiră în 2021, însă până atunci se vor face toate demersurile pentru rezilierea acestuia.

În curând urmează a fi prezentat un concept de stație de transport, pentru a asigura orașul cu stații de așteptare noi.