taxi

Taximetriști fără autorizație

Zina Darii

În cadrul verificărilor au fost depistați conducători auto, care deși, dispuneau de licență de activitate nu aveau certificatul de competență profesională. Lipsa acestor certificate pune la îndoială competența conducătorului auto, fapt care se reflectă asupra securității și siguranței în traficul rutier. Amenzile au fost aplicate mai multor conducători auto, care prestau servicii de taxi fără a deține actele necesare.

Prezent la verificări, viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Sergiu Bucataru a precizat că, fenomenul transportului ilicit de pasageri urmează a fi diminuat la maxim. În acest scop, au fost amplificate verificările în raza municipiului Chișinău și pe traseele naționale ale RM. 

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a elaborat un Plan de Acțiuni în comun cu ANTA pentru combaterii fenomenului transportului ilicit de pasageri.

Verificările vor avea loc sistematic până la atingerea rezultatelor scontate.