De Ultimă Oră

A murit Ilie Ilașcu, simbol al luptei pentru identitatea națională românească și fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol

Ilie Ilașcu, fost deținut politic, senator al României și una dintre cele mai importante figuri ale luptei pentru identitatea românească în Basarabia, s…

Actualizat acum 8 ore

teste coronavirus

Toți medicii din capitală vor fi testați gratuit la COVID-19

Corina Bezer

Responsabilii au precizat că angajații vor fi testați gratuit, la un laborator privat. Așadar, urmează să treacă investigația personalul medical de la Spitalul Clinic Municipal de Boli Infecțioase pentru Copii, cei de la Spitalul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, iar – ulterior – și angajații de la celelalte instituții.

Primarul a precizat că din totalul cazurilor de infectare cu COVID-19 în rândul lucrătorilor medicali, 15 cazuri sunt înregistrate în capitală.

Amintim că până acum au fost confirmate peste 400 de cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate. Doar ieri, autoritățile au anunțat 17 cazuri noi. Printre acestea se numără: medici – 4, asistenţi medicali – 7, personal auxiliar – 6.