stefan

Tragedie de nedescris! Un băiat de 19 ani a fost găsit de către fratele său mai mare strangulat în nucul din propria curte

Zina Darii

Ștefan Drăgușanu era proprietarul unui club din satul Conojăni şi se presupune că ar fi intrat în datorii mari cu acesta. Băiatul a vorbit cu mama sa, care se afla peste hotare şi i-ar fi spus să vină acasă pentru că are nevoie de ea să stea cu el, iar femeia i-a spus că nu poate pentru că  munceşte şi are nevoie de bani.

În seara tragediei, fratele său mai mare a spus că tânărul se comporta normal ca de obicei, cânta la chitară, era vesel, apoi a vorbit la telefon cu cineva şi părea foarte deprimat.

Fratele şi tatăl baiatului au plecat în seara respectivă de acasă, iar când s-au întors dimineaţă l-au găsit pe băiat strangulat cu cureaua de la chitară în nucul din curte. 

Tânărul a lăsat un bileţel în care a scris: 

Vă iubesc pe toţi, vă rog de mă iertaţi.

Rudele spun că nici telefonul nu-l pot găsi pentru a afla câteva detalii cu cine a vorbit ultima dată.

Tânărul era solist şi cânta la petreceri. Pe 22 iulie acesta trebuia să împlinească vârsta de 20 ani.

Corpul neînsufleţit va fi adus acasă marţi, iar miercuri va fi înmormântat. 

stefanstefan