Tragedie fără margini în Orhei. Un copil a fost ucis pentru o consolă XBOX
Victima, un copil de numai 12 anișori, locuia împreună cu mama sa și era pasionat de jocurile la calculator, iar ieri acesta a fost ucis cu sânge rece de către un alt minor în vârstă de numai 14 ani, iar cadavrul acestuia a fost abandonat într-un subsol al unui bloc de locuințe nefinisat. Medicii-legiști, care au examinat cadavrul, au stabilit că victima a fost înjunghiată de cel puțin 12 ori cu un cuțit de bucătărie.
„Astăzi, dis-de-dimineață, minorul a încercat să ascundă cadavrul și a cerut de la mai mulți oameni din zonă doi saci, inclusiv de la mătușa sa căreia i-a și povestit tot ce s-a întâmplat, iar femeia a alertat poliția. În cadrul audierilor, acesta le-ar fi spus oamenilor legii că ar fi comis crima, după ce minorul de 12 ani ar fi întreținut relații cu verișoara sa, însă această versiune nu s-a adeverit”, susține interlocutorul.
Ulterior, oamenii legii au stabilit că, motivul real al crimei a fost faptul că dânsul a vrut să deposedeze victima de o platformă pentru jocuri XBOX.
„Victima i-a dat cu împrumut, mai demult, făptașului o platformă pentru jocuri XBOX, iar acesta refuza să i-o întoarcă. pe parcursul zilei suspectul a ademenit victima pentru a-i întoarce bunul, însă a ucis-o cu sânge rece și a abandonat cadavrul. Platforma a fost ridicată astăzi de către polițiști din locuința suspectului”, ne-a spus sursa.
Aceleași surse au ținut să menționeze că, atât victima, cât și făptașul, ultimul provenind dintr-o familie ai cărei membri consumă des băuturi alcoolice, anterior nu au fost în vizorul poliției.