pâine

Uite ce partid promite că din luna octombrie se va vinde pâine la doar 2 lei în toată ţara

Adelina Scripcari

Pâinea vândută populației cu doar 2 lei este comercializată deja în Orhei. Proiectul a fost implementat la inițiativa primarului orașului, Ilan Șor. Acesta face parte din programul de îmbunătățire a standardelor sociale și calității vieții din Orhei.

Pâinea este distribuită în rețeaua de magazine sociale, al căror număr va fi suplimentat în curând, în Orhei. De asemenea, câte un magazin social va fi deschis în orașul Ceadîr-Lunga și în sectorul Râșcani al Capitalei. Ele sunt destinate sprijinului pensionarilor și al persoanelor nevoiașe.

În programul partidului, este menţionat faptul că în următorii doi ani, rețeaua de magazine va fi extinsă în toate centrele raionale și orașele din țară. Aici, prețurile sunt reduse față de cele de piață și asta pentru că magazinele nu sunt orientate să aducă profit, dar să sprijine populația.