Un avion a intrat ilegal în spațiul aerian al Moldovei
Imediat după aterizarea pe Aeroportul Internațional Chișinău, Autoritatea Aeronautică Civilă a efectuată inspectarea aeronavei, fiind sesizate în paralel organele de drept pe marginea acestui caz.
„Urmare a inspecției desfășurate de AAC, a fost constatată lipsa autorizației pentru intrarea în spațiul aerian al Republicii Moldova, cât și alte documente obligatorii necesare pentru operarea aeronavei”, informează AAC.
Şeful Poliţiei de Frontieră, Fredon Lecari, a declarat că „nava a fost reţinută, iar persoanele, care se aflau la bord, sunt chestionate de către autorităţi. La faţa locului se află procurorii şi poliţia de frontieră, dar şi insepectorii de la Administaţia de Stat a Aviaţiei Civile”.
Pe site-ul companiei BlueBird Airways, căreia i-ar aparţine aeronava, aflăm că această companie are mai multe curse din Bucureşti. La call center al companiei BlueBird Airways ne-a răspuns un operator, care a declarat că nu cunoaşte detalii despre acest incident şi că va informa administraţia.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, la bordul avionului se află încă trei persoane, care nu fac parte din echipaj.