
Un sat din Moldova va dispune de un sistem de iluminare inteligent
Proiectul-pilot prevede montarea a 538 corpuri de iluminat de tip LED pe 19 străzi din sat, cu o lungime totală de circa 18 km. Inițiativa va reduce substanțial cheltuielile, dar și va proteja mediul înconjurător de emisiile de CO2.
„Este foarte important ca acest proiect-pilot să fie realizat, deoarece este o inițiativă unică. Totodată, poate fi considerat un model pentru alte localități din Republica Moldova, deoarece prevede implementarea într-o singură comunitate a mai multor măsuri de eficiență energetică”, a menționat Vitalie Iurcu, Secretar de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.