Unioniștii vor merge Judecătoria Chișinău pentru a cere magistraților să nu tergiverseze dosarul interdicției lui George Simion
Potrivit președintelui Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, chiar dacă unioniștii au solicitat acestor două instituții să comunice cauza expulzării lui George Simion, aceștia din urmă au făcut trimitere la instanța de judecată.
„Noi cerem să ne fie comunicat motivul și temeiul legal în baza căruia a fost aplicată interdicția, instituțiile de fac a nu vedea întrebarea și arată cu degetul la Instanța de Judecată. Logică pur moldovenească. Cauza – sunt aceste instituții care au aplicat interdicția și sunt respectiv sursa problemei. Consecința – este procesul de judecată aflat pe rol. Noi cerem detalii despre cauză – nouă ne răspund despre consecințe. E o tradiție în instituțiile moldovenești, când intri într-un birou și vrei să rezolvi ceva – te trimite în alt birou, apoi în alt birou și tot așa”, a declarat Vlad Bilețchi.
Astfel, unioniștii vor organiza și un flashmob la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, acolo unde se află pe rol dosarul lui George Simion, pentru a cere ca procesul să nu fie tergiversat. „Apropo de instanța de judecată – ședința a fost amânată. Dar pentru ce dată, la ce oră – nu se știe. Uite așa, pe o durată nedeterminată. Iar curând se împlinește un an de la interdicție… Între timp trebuie să mergem la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani să cerem o zi și oră concretă a ședinței de judecată”, a declarat Vlad Bilețchi.
George Simion a fost reţinut în data de 1 octombrie 2018 de angajaţii Biroului pentru Migraţie şi Azil al Republicii Moldova, în timp ce se pregătea sa plece în România. Unionistul a fost anunţat că a primit interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pe termen de 5 ani.