(VIDEO) Trei inspectori de patrulare, REȚINUȚI pentru mită! Invocau că șoferii conduc în stare de ebrietate și cereau până la 10 mii de lei!
Aceștia activau pe un drum public, la intrarea într-un sat din raionul Fălești, stopau mijloace de transport, invocând suspecția că șoferii acestora ar fi condus în stare de ebrietate. După mai multe discuții și “negocieri”, manifestând un comportament neetic și folosind un limbaj licențios, polițiștii extorcau și primeau sume de bani cuprinse între 1000 și 10000 lei, atât în valută cât și în euro.
În schimbul banilor estorcați, inspectorii de patrulare nu dădeau curs documentării cazurilor de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate.
Din materialele cauzei s-a stabilit că, șoferii care erau stopați fiind suspectați de conducere în stare de ebrietate, erau supuși, în mod selectiv, testului de alcoolemie cu un aparat alcooloscopic neidentificat.
În urma perchezițiilor efectuate de către procurorii anticorupție și ofițerii SPIA în automobilele de serviciu, oficiile și domiciliile figuranților, au fost ridicate mijloace bănești, precum și alte probe care confirmă comiterea faptelor prejudiciabile.
Inspectorii de patrulare implicați au fost reținuți pentru 72 de ore, iar dacă aceștia vor fi găsiți vinovați de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 u.c., cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la 7 la 10 ani.