(VIDEO) Tricolor imens de 102 metri în centrul capitalei cu ocazia Zilei Naționale a României
Evenimentul a început la ora 12 în fața Liceului Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”, iar manifestanții, care au purtat măști de protecție și au respectat distanța fizică, au mers în marș spre Sala cu Orgă, renovată recent de România, Teatrul „Mihai Eminescu”, Președinție, Parlament, Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Scuarul Europei, iar destinația finală a fost Ambasada României în Republica Moldova. În cadrul acțiunii, participanții au scandat mai multe lozinci unioniste și au fost cântate mai multe piese patriotice.
„Am sărbătorit astăzi împlinirea a 102 ani de la formarea statului național român. Am ieșit în stradă pentru a marca această dată istorică împreună cu toți cei care simt românește, vorbesc românește. Este o zi de o importanță națională și istorică pentru noi. În pofida tuturor greutăților îndurate de acest popor, suflarea românească a rezistat. Suntem siguri că reîntregirea celor două maluri de Prut este aproape, întrucât suntem același neam, iar frații trebuie să fie alături de frați”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA-ODIP”.
La manifestație au participat și reprezentanți ai mai multor partide pro-europene și pro-românești, precum Mișcarea Politică UNIREA, Partidul Politic Demnitate și Adevăr, Partidul Acțiune și Solidaritate, dar și filiala din Republica Moldova a Alianței pentru Unirea Românilor.
Menționăm că astăzi, 1 decembrie 2020, se împlinesc 102 de ani înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, zi în care Moldova, Muntenia și Transilvania au devenit un stat unitar sub denumirea de România.