Irina Begu

Tenis: Irina Begu a reușit o victorie de senzație în fața jucătoarei Garbine Muguruza, la Madrid

Corina Bezer

Meciul a durat două ore şi 43 de minute, iar românca a jucat foarte bine şi a avut şansa să termine meciul mult mai devreme. Irina a condus cu 5-2 atât în primul set, cât şi în cel de-al doilea. Meciul a fost extrem de echilibrat, fapt dovedit şi de statistica punctelor totale câştigate. Begu a strâns 108, în timp ce Muguruza 107.

Irina a avut un început excelent de meci, a condus cu 3-0, 4-1 și 5-3, dar a pierdut primul set cu 5-7. În setul al doilea, românca a condus cu 5-2, dar Muguruza a întors scorul, 5-6, însă Begu a dus actul secund în tiebreak, unde s-a impus cu 7-4.

În decisiv, Irina a condus cu 2-0, apoi iberica a întors scorul, 2-3, dar Begu a mai reușit un tur de forță, cu patru ghemuri consecutive câștigate, ultimul pe serviciul jucătoarei spaniole, care a comis două duble greșeli consecutive.

Irina Begu s-a calificat în optimi și și-a asigurat un cec de 59.490 de euro și 120 de puncte WTA.

Următoarea adversară a Irinei Begu va fi jucătoarea americană Christina McHale (23 ani, 59 WTA), care a trecut surprinzător de Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul 13, cu 7-6 (3), 6-4.

Luni, o altă româncă, Patricia Țig, a reușit o victorie formidabilă, 6-2, 6-3 cu americanca Sloane Stephens.

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU