Tenis: Irina Begu s-a calificat în sferturile turneului de la Charleston
Begu (25 ani, 34 WTA) s-a impus după două ore și 20 de minute în fața unei adversare de 22 de ani, aflată pe locul 62 în lume, care a comis 10 duble greșeli în acest meci, informează Agerpres.
Românca și-a asigurat un cec de 17.280 dolari și 100 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe principala favorită, Angelique Kerber, într-un preambul al înfruntării dintre echipele României și Germaniei, în Fed Cup (16-17 aprilie, Cluj-Napoca).