usain bolt

Usain Bolt a intrat în istorie după ce a câștigat a 9-a medalie olimpică

Adrian Sirbu

Jamaica a ieșit învingătoare la altletism și a câștigat titlul la 4×100 metri, iar Usain Bolt a demonstrat încă o dată că este cel mai rapid sportiv de pe planetă. Sportivul  în vârstă de 29 de ani, a reușit să-și treacă în palmares o victorie spectaculoasă și a scris istorie la Jocurile Olimpice de la Rio.

Ei bine, iată, sunt cel mai bun” a spus Usain Bolt, imediat după momentul de glorie cu care își va încheia cariera, scriu cei de la BBC.

După cursa de vineri, cei de la CNN l-au numit „nemuritor” pe omul care a rescris istoria Jocurilor Olimpice .

După ce a obținut și a noua medalie din cariera, Bolt a declarat pentru BBC că „voi sta treaz toată noaptea și mă voi distra. Când m-am apucat de sport, nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge aici. Echipa mea a fost la înălțime aseară„.

Bolt a mai postat și un mesaj în adresa fanilor, pe Twitter: „Voi, fanii mei, nu m-ați dezamăgit nici o secunda, iar pentru asta, sunt al vostru pentru totdeauna„.
 

mesajul lui Bolt către fani

Cele 9 medalii olimpice obținute de Bolt, reprezintă unul dintre cele mai mari recorduri și realizări sportive din istoria Olimpiadei.