Termoelectrica cere majorarea tarifului pentru căldură în Chișinău. Astfel, noul tarif ar putea fi 2564 de lei/Gcal, cu 740 de lei mai mult, decât în pr…
Actualizat acum 16 ore
La comemorare au participat supraviețuitori ai masacrului, localnici, precum și o delegație a Alianței pentru Centenar, reprezentantă de președintele UNIREA – ODIP, Vlad Bilețchi și președintele Blocului Unității Naționale, Ion Leașcenco.
Un sobor de preoți a oficiat ceremonia la care au asistat localnici și elevi din Ucraina și România, istorici și politicieni.
Ultimii supraviețuitori ai masacrului au întărit, cu relatările lor dureroase, convingerea tuturor ca astfel de evenimente nu pot fi lăsate uitării.
„Simt o durere extraordinară, îmi amintesc de tata care a fost arestat aici, pe acest drum, şi de necazurile prin care am trecut când am fost deportaţi în Kazahstan şi am fost salvaţi printr-o minune. Generaţia actuală trebuie să ştie adevărul despre tragedie şi trebuie să facă tot posibilul ca aşa ceva să nu se mai repete niciodată. Totul este în mâna lor, noi suntem pe calea plecării în eternitate”, povestește îndurerat domnul Ion, supraviețuitor al terorii sovietice.
Pe 1 aprilie 1941, o coloană tăcută formată din femei, copii, bărbaţi, purtând un steag alb, dar şi icoane, cruci şi prapuri din biserică, se îndrepta către frontiera cu România. Oamenii aflaseră, de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că ‘se va deschide graniţa pe 1 aprilie’, recent trasată în urma pactului Ribbentrop-Molotov şi că, astfel, se vor putea refugia în Patria Mamă, de care fuseseră despărţiţi atât de brutal.
Îşi doreau să-şi reunească familiile şi să evite traiul într-o ţară în care nu cunoşteau limba şi care era ameninţată de teroarea sovietică. Însă nu au mai apucat să-şi îndeplinească visul. Ajunşi la câţiva kilometri de frontieră, în locul numit Varniţa, au fost somaţi de grănicerii sovietici să se oprească şi, pentru că nu au făcut-o, au fost seceraţi cu rafale de mitraliere. Au fost aruncaţi în gropi comune, unii îngropaţi de vii, iar supravieţuitorii au fost urmăriţi, torturaţi şi deportaţi.
Au trecut 77 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă dar încă nu se cunoaşte numărul exact al victimelor şi nici numele lor. Femei, copii, bărbaţi, toţi seceraţi de mitralierele sovietice, spintecaţi de săbii sau aruncaţi de vii în gropi comune îşi duc somnul de veci în locuri neştiute, fără să fie îngropaţi creştineşte. Pe locul unde s-a petrecut masacrul se ridică acum o pădure de molizi, plantată la 20 ani după tragedie, parcă pentru a şterge amintirea celor petrecute. Trunchiurile înalte, drepte sunt asemenea unor mâini îndreptate către cer în rugăciune.
