DECIS! Curtea Constituțională a decis că este interzis să votezi cu buletinul expirat peste hotare
Potrivit deciziei Curții, valabilitatea pașaportului reprezintă singura exigență impusă de către legislator pentru cetățenii Republicii Moldova care doresc să voteze în secțiile de votare constituite peste hotarele țării.
Astfel, judecătorii CC susțin că punând în balanță aceste politici cu dreptul la vot, invocat sub aspectul posibilității cetățenilor Republicii Moldova de a vota peste hotarele țării și cu buletinul de identitate sau cu acte de identitate expirate, Curtea subliniază următoarele. Termenul de valabilitate al pașapoartelor este de 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta necesară pentru exercitarea dreptului de a alege [articolul 2 alin. (11) din Legea nr. 273 din 9 noiembrie 1994]. Alegerile parlamentare sau prezidențiale au loc, de regulă, o dată la patru ani. În acest sens, ele sunt previzibile. Perioada dintre scrutine este suficient de mare pentru a le permite cetățenilor care vor să voteze să solicite eliberarea unui pașaport valabil. Ei își pot rezolva din timp problemele legate de valabilitatea pașapoartelor lor, chiar fără a fi nevoie să se deplaseze în țară [a se vedea punctul 74 din Hotărârea nr. 368 din 28 martie 2002 cu privire la aprobarea Statutului Consular, potrivit căruia funcţionarul consular al Republicii Moldova le eliberează cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi în străinătate buletine de identitate şi paşapoarte, în condiţiile legii]. Din acest punct de vedere, nu este afectată esența dreptului la vot al cetățenilor aflați peste hotarele țării.
Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.