Coaliția bate pasul pe loc. Zinaida Grecianîi vrea să fie președintele Parlamentului
Socialiştii propun Consiliului Republican trei seturi de proiecte de legi care vor sta la baza noii guvernări: abrogarea legii cu privire la completarea codului audiovizualului care a fost denumită legea anti-propagandă, ratificarea Cartei europene a minorităţilor, adoptarea în redacţie nouă a legii privind funcţionarea limbilor, pentru oferirea unui statut limbii ruse şi adoptare apachetului de legi pentru UTA Găgăuzia.
Pachetul doi prevede: consolidarea instituţiilor statului, prin acordarea de împuterniciri preşedintelui, în special, revenirea SIS în administraţia prezidenţială. „PSRM, fiind fracțiunea cu cele mai multe mandate, este în drept să-i revină funcția de speaker. Propunerea noastră pentru funcția de președinte al Parlamentului este Zinaida Greceanîi. Totodată, cerem ca în viitorul guvern, PSRM să-i revină domeniile politicii externe și apărării, pentru a-i permite președintelui să-și exercite atribuțiile pe deplin”, a declarat Ion Cebanu, în cadrul briefingului PSRM.
PSRM vrea o majoritate parlamentară funcţională cu o majoritate parlamentară. În acelaşi timp Partidul Socialiştilor anunţă că nu va susţine un guvern minoritar.
„Partidul Socialiştilor insistă pe neutralitatea permanentă şi pe reintegrarea Republicii Moldova”, a spus Ion Ceban.