Maia Sandu și Johannes Hahn au semnat trei acorduri de finanțare în valoare de peste 40 de milioane de euro
„Primul Acord se referă la consolidarea statului de drept și a mecanismelor anticorupție. Cel de-al doilea Acord prevede susținerea economică a anumitor regiuni din Republica Moldova, în special îmbunătățirea mediului de afaceri local și a accesului la servicii publice. Cel de-al treilea Acord are ca obiectiv general sprijinul Moldovei pentru participarea în diverse programe ale UE, în special pe dimensiunea socială și cu accent pe implicarea femeilor”, a declarat Maia Sandu.
Comisarul european Johannes Hahn a încurajat autoritățile de la Chișinău în promovarea reformelor și a subliniat că UE va susține în continuare acțiunile orientate spre consolidarea democrației și a statului de drept, se mai arată în comunicatul Guvernului.
Aminim că, în 2018, Comisia Europeană a oferit peste 12 milioane de euro Republicii Moldova, pentru a sprijini dezvoltarea economică, dar şi pentru a îmbunătăți condițiile de activitate a mediului de afaceri.