Klaus Iohannis, nemulțumit de Guvernul Chicu: Nu suntem convinși că își doresc un parcurs european
„În ceea ce privește Republica Moldova, reiterez poziția României: parcursul european este singura și cea mai sigură cale către reformarea profundă a instituțiilor, de natură să aducă beneficii palpabile cetățenilor săi.
Din păcate, așa cum am mai spus, nu suntem deloc convinși că actualul guvern de la Chișinău își propune acest obiectiv. De aceea, vom continua doar proiectele de sprijin care sunt dedicate direct cetățenilor, proiectele cu impact la nivel local și proiectele de interconectare strategică”, a spus președintele.
Klaus Iohannis a menționat că o cooperare la nivel guvernamental va fi reluată doar după acțiuni concrete pentru combaterea corupției și inițierea unor programe de reformă.
„Vom relua cooperarea deplină doar atunci când vom vedea la nivel guvernamental acțiune concretă îndreptată spre continuarea parcursului european, a procesului de reformă, cu precădere în domenii precum justiția, administrația și combaterea corupției, de natură să asigure un parcurs democratic și predictibilitate în plan intern şi extern”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele le-a transmis ambasadorilor acreditați la București și care sunt obiectivele României atât în interiorul Uniunii Europene cât și în plan extern.
„O Uniune puternică, capabilă să reducă discrepanțele existente în cadrul ei și totodată să răspundă noilor provocări, nu poate fi construită decât pe un buget adecvat, pe măsura ambițiilor sale.
România va sprijini în continuare politica de extindere a Uniunii, îndeosebi pentru deschiderea cât mai curând posibil a negocierilor de aderare cu cele două state candidate – Macedonia de Nord și Albania. Discuția despre eficientizarea metodologiei de extindere nu trebuie în niciun caz să blocheze sau să întârzie acest proces.
Totodată, vom continua să acționăm pentru aderarea la Spațiul Schengen, care va contribui semnificativ la consolidarea securității pentru întregul spațiu de liberă circulație din Uniune și, de asemenea, pentru aderarea la Zona Euro, atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite”, susține președintele.
Parteneriatul strategic cu SUA rămâne cel mai important pilon al politicii externe, însă președintele a vorbit și despre consolidarea unor parteneriate cu alți parteneri externi.
„În plan mai larg, prioritățile noastre de politică externă vizează consolidarea relațiilor, inclusiv a celor economice, cu alte state și zone de interes din lume, între care se înscriu Japonia, Coreea de Sud, China, India, precum și state din Asia, Africa, America Latină și Caraibi.”
Președintele a vorbit și despre criza din Orientul Mijlociu și efectele negative ale acestei crize.
„În ceea ce privește situația recentă de criză din Orientul Mijlociu, am exprimat deja, după cum cunoașteți, poziția României, deci nu o s-o reiau în detaliu. Dar vreau să subliniez că efectele negative ale acestei crize nu se proiectează doar la nivel regional. Ele pot avea impact și asupra securității europene și globale.
De aceea, eforturile de dialog, negociere, precum și cele de stabilizare și reconstrucție din acest spațiu trebuie să continue și fac apel la toți partenerii noștri să acționeze pentru acest deziderat”, a mai spus Klaus Iohannis.