ULTIMA ORĂ! Încă 91 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Bilanțul victimelor ajunge la 1056
„Astăzi au fost procesate 510 probe, cele mai multe probe de când s-a declanșat situația epidemiologică sub aspectul infecției COVID-19 în RM. Ca rezultat, astăzi avem 91 cazuri pozitive. Trei cazuri sunt de import. Este vorba despre un caz din Ucraina, Olanda și Marea Britanie. Avem 88 de cazuri cu transmitere locală. Chișinău – 35, Soroca, Ștefan-Vodă – 10, Glodeni, Hâncești – 6, regiunea din stânga Nistrului – 4, Rezina – 3, Bălți, Cahul, Căușeni, Strășeni – a câte două cazuri, Călărași, Edineț, Fălești, Orhei, Taraclia, Ungheni, a câte un caz”, a declarat Viorica Dumbrăveanu, ministrul Sănătății.
Totodată, încă trei persoane au fost răpuse de noul coronavirus. Este vorba despre doi bărbați, ambii cu vârsta de 68 de ani și o femeie de 54 de ani. În primul caz persoana a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă în 3 aprilie, în stare extrem de gravă. În cel de-al doilea caz, în aceeași instituție, în 6 aprilie. Astfel, numărul persoanelor decedate din cauza COVID-19 în Republica Moldova ajunge la 21. Autoritățile din sănătate au raportat că până acum au fost tratate, în total, 40 de persoane infectate cu COVID-19.