6 iulie – zi de doliu pentru Basarabia. Zeci de mii de oameni au suferit, fiind deportați în Siberia

După ce s-au răfuit cu principalele „elemente antisovietice” în 1941, autoritățile locale au avut o altă problem după război: colectivizarea mergea prea lent. Următorul val de deportări în masă a avut loc sub steagul luptei cu „chiaburii”, țăranii prosperi.

Operațiunea, numită ulterior „Iug” (Sud), a început de fapt cu un memorandum al ministrului Afacerilor Interne al RSSM Fedor Tutushkin Ministerul către șeful Ministerului Unional al Afacerilor Interne (MVD) Serghei Cruglov. Într-o scrisoare din 12 octombrie 1948 Tutushkin indică faptul că „rămășițele elementelor naționalist-burgheze moldo-române, chiaburo-banditești și speculative” rezistă procesului de „modernizare” a agriculturii. În acest sens, șeful Ministerului local al Afacerilor Interne a cerut permisiunea de a deporta de pe teritoriul RSS Moldovenești 15 mii de familii de chiaburi sau cel puțin „partea cea mai ostilă și mai puternică economic a chiaburimii în număr de până la 5 mii de oameni”.

Operațiunea „Iug” a început la ora două noaptea pe 6 iulie și s-a încheiat la ora opt seara pe 7 iulie 1949. Conform ordinului oficial al autorităților, deportații aveau dreptul să ia cu ei până la 1,5 tone de lucruri pe familie. De fapt, majoritatea abia de reușea să ia ce putea duce: o mașină de cusut sau, de exemplu, un butoi de miere. Mulți au plecat în Siberia fără haine calde și unelte de lucru. Soldații nu le-au acordat timp pentru pregătiri minuțioase. Toate bunurile rămase, inclusiv casele și terenurile, au fost confiscate și predate statului și colhozurilor. Bunurile mărunte erau deseori luate de vecinii care au avut norocul să rămână acasă. În timpul acestui val de deportări multe familii s-au îndreptat nu doar fără lucruri dar și fără tați: bărbații se ascundeau în speranța că fără capii familiei, pe cei dragi nu îi vor ridica, așa cum a fost în 1941. Însă regulile se schimbaseră.

La gări familiile erau transportate în principal cu camionul. Apoi deportații erau încărcați în vagoane de marfă. În Kazahstan și Siberia au fost expediate 30 de eșaloane (1.573 vagoane) într-o singură zi. Drumul spre așezările speciale a durat de la două până la patru săptămâni. Asistentele și medicii promiși de ordinul oficial nu au fost prezenți pe lângă deportați. Este aproape imposibil să se stabilească astăzi cifrele exacte, dar se știe că mulți au murit până a ajunge la locul de surghiun.

Ca urmare a operațiunii „Iug” de pe teritoriul Basarabiei au fost deportați 34.270 de persoane, dintre care 13.651 femei și 11.245 copii. La sosire, deportații au fost repartizați pe la localnici sau prin barăci – unele construite special pentru operațiunea „Iug”, altele rămase de la valurile anterioare de represiune de pe teritoriul URSS. Trăiau „prin colțuri”, mai multe familii într-o baracă. Cu timpul, familiile în care erau bărbați construiau bordee sau chiar case de lemn. Prima iarnă s-a dovedit cea mai dificilă: unele din persoanele internate în colonii speciale nu au putut suporta clima neobișnuită și munca grea de tăiere a pădurii. Istoricii încă nu au reușit să stabilească exact câte persoane au murit spre locurile de exil și câte nu au supraviețuit condițiilor dure de existență.

Evenimentul a fost comemorat astăzi de premierul Ion Chicu, dar și de unele partide parlamentare și extraparlamentare, care au depus flori la monumentul în memoria victimelor deportărilor staliniste „Trenul durerii”. 

„Cei care mai sunt astăzi printre noi, victimele și urmașii deportaților, sunt mărturia unei rezistențe acerbe. Poate că nicio guvernare nu va fi în stare să le răscumpere pierderile materiale și spirituale pe care le-au suportat atunci, dar să le evocăm amintirea și să le mulțumim e de datoria noastră. Ce ne-a oferit această lecție de istorie e că, indiferent de atrocitățile și suferințele prin care a trecut poporul nostru, demnitatea nu ne-a pângărit-o nimeni încă, iar dragostea de țară nu moare într-un vagon, nici n-o îngheață gerurile Siberiei”, a menționat premierul Ion Chicu.

„Ei nu se dezic de crimele pe care le-au comis în 29 și 40. Deși au fost condamnate aceste crime, în 89, de Uniunea Sovietică, astăzi ei revin la politica lui Stalin, ei revin la modul agresiv în care s-a comportat chiar și Hitler și cu care împreună au împărțit Europa, Polonia, Țările Baltice. Este un pericol major care este în fața noastră și e grav că nimeni nu spune un cuvânt împotrivă”, a relatat Dorin Chirtoacă, lider al Mișcării Politice „UNIREA”. 

„Din păcate, victimele deportărilor trăiesc și astăzi amintirea dureroasă a copilăriei lor. Fără să fie întrebați, au fost luați din casă cu forța și duși în Siberia de gheață. Este o zi de doliu pentru întreaga românitate, iar aceste deportări sunt un exemplu concret al terorii regimului sovietic, elogiat astăzi de foarte mulți mancurți”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA-ODIP”. 

Între 1941 şi 1951 au fost trei valuri de deportări, iar istoricii apreciază că numărul total al deportaților basarabeni ar fi între 80 și 120 de mii.