ss

Igor Dodon îi ia apărarea lui Ion Chicu privind nunta feciorului său: „Este o greșeală să interzici tinerilor să-și facă nuntă”

Corina Bezer

„Eu consider că este o greșeală să interzici tinerilor să facă nuntă. Am spus-o încă cu trei luni în urmă. S-au supărat pe mine și medicii și ANSP-ul și ministrul Sănătății și premierul. Viața merge înainte. Trebuie să nască deja mireasa, dar lor nu le dau voie să facă nuntă”, a menționat Igor Dodon.

Șeful statului a mai spus că acest gen de ceremonii ar trebui să se desfășoare, însă cu anumite restricții.

„Vreau sincer, din partea președintelui, să îmi cer scuze de la miile de tineri care nu au putut să-și facă nunta în această perioadă. Repet: este o greșeală. (…) Eu îl înțeleg pe el ca tată. Este un eveniment de familie. Eu cred că trebuia de spus deschis. Nu a fost nuntă, eu m-am documentat. Au fost până la 50 de persoane din câte știu eu, din câte mi-au raportat mie. Trebuia să spună sincer: s-au căsătorit azi, ne ducem să servim o cupă de șampanie. Dar așa, multe interpretări, multe discuții”, a precizat Dodon.

Întrebat dacă a fost la nuntă, Dodon a fost pe muntele Athos. „Ceea ce ține de prim-ministru. Eu îl înțeleg foarte bine ca tată. Eu în localul acela am fost o lună jumătate în urmă când mă întorceam de la o vizită în teritoriu. Am postat și foto. E lângă Condrița. Eu cred că trebuia de spus deschis. Nu a fost nuntă, că eu tot m-am documentat. Au fost până la 50 de persoane”, a punctat Dodon.