COVID-19

România va dona Republicii Moldova o parte din vaccinurile împotriva COVID-19 contractate de UE

Corina Bezer

„Așa cum am anunțat zilele trecute, în drumul spre Basarabia i-am făcut o vizită și bunului meu prieten, Nelu Tătaru, ministrul sănătății. Discutând despre proiectele comune din domeniul sănătății care vor lega cele doua maluri ale Prutului, dl. ministru m-a rugat să transmit basarabenilor o veste bună.

Așa cum știți, Uniunea Europeană a contractat o primă tranșă de 30 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, România urmând sa beneficieze de 4% din totalul acestor doze. Din cantitatea care revine țării noastre, guvernul liberal a decis să doneze o parte Basarabiei. Numai împreună, uniți, putem trece peste această provocare!”, a scris Viorel Badea pe facebook.

Ministrul Sănătății din România, Nelu Tătaru, a anunțat că primele doze din vaccinul anti-Covid vor ajunge în România la sfârșitul lunii decembrie, iar din ianuarie ar urma să înceapă vaccinarea personalului medical. Tătaru a precizat că Uniunea Europeană va primi o primă tranșă de 30 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, din care România va beneficia de 4% dintre acestea.

Președintele Klaus Iohannis a detaliat, astăzi, 23 noiembrie, după o ședință cu reprezentanții MAI și ai Ministerului Sănătății, cum va arăta campania de vaccinare. Președintele a explicat că vaccinul va fi administrat etapizat populației, la locul de muncă, în centre special amenajate și inclusiv „drive-through”. De asemenea, președintele a subliniat că este nevoie de o campanie de informare, de combatere a informațiilor false și a ținut să precizeze că vaccinurile, odată aprobate de organismele de profil, „sunt sigure, eficiente și reprezintă singura soluție viabilă de a pune capăt acestei pandemii”, potrivit Digi24.

„Vaccinarea se va face etapizat, iar definirea etapelor de vaccinare și inițierea acestora vor fi stabilite în funcție de aprobarea, producția și alocarea unuia sau mai multor vaccinuri către fiecare țară, folosindu-se o procedură specifică în funcție de vaccin. Vaccinarea se va realiza la locul de muncă pentru personalul din domeniul sănătății și prin centrele de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie și centre drive-through pentru celelalte categorii de populație”, a susținut Iohannis.

Astfel, potrivit lui Iohannis, din grupurile prioritare pentru vaccinare împotriva SARS-CoV2 fac parte: personalul din domeniul sănătății, tot personalul din domeniul sănătății, ca și cel din centre rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției și personalul din domenii-cheie, esențiale bunei funcționări a societății.