sursa foto:www.moldpres.md

A fost inaugurat Târgul cadourilor de Paşti

Elena Mudrâi

Directorul general al CIE „Moldexpo”, Arcadie Andronic, a subliniat că organizarea acestui Tîrg a devenit o tradiţie.

 „Sîntem foarte aproape de sfrşitul Postului Mare şi de Sărbătoarea Sfintelor Paşti, aşteptată cu bucurie de creştinii ortodocşi de rit vechi. Cu această ocazie, companiile participante la Tîrg oferă vizitatorilor o gamă variată de produse alimentare – cozonaci, ouă, pîine, carne şi mezeluri, produse de patiserie, ceai, cafea, miere şi multe altele”

De asemenea, producătorii locali au expus la standuri: articole de îmbrăcăminte, suvenire, bijuterii, produse cosmetice şi parfumuri, obiecte de artizanat, accesorii, broderii ș.a

Potrivit domnului Arcadie Andronic, pe parcursul celor şapte zile vor fi organizate mai multe activități pentru copii şi adulţi, inclusiv ateliere de încondeiere a ouălor şi de confecţionare a cadourilor de Paşti, a jucăriilor și a bijuteriilor. La fel, în cadrul evenimentului vor evolua elevi de la Școala de muzică „Eugen Doga”, Școala de balet „Balerina”, Liceul Republican de Muzică „S. Rahmaninov”, care vor crea o atmosferă  frumoasă pentru vizitatori, în ajunul Sfintelor Sărbători de Paşti.

Reamintim că Tîrgul cadourilor de Paşti este la a V-a ediție.