talie

Trei exerciţii care îţi pot modela o talie de ,,VIESPE”

Zina Darii

I. Aşează-te pe spate, pe podea, cu genunchii îndoiţi la 90° şi tălpile pe podea. Ridică-ţi trunchiul, întinde braţele în faţă şi bate o dată din palme.
Apoi, menţinând trunchiul la un unghi de 45° faţă de linia podelei, roteşte-l la dreapta, apoi la stânga. Revino la poziţia iniţială şi repetă mişcarea de 15-20 ori.

II. Aşează-te pe podea în palme şi genunchi, cu spatele drept, apoi expiră tot aerul din plămâni. În acest moment, burtica ar trebui să atârne. Fără a inspira, trage burta cât de mult poţi şi menţine poziţia 5-10 secunde (respirând). Revino la poziţia iniţială şi repetă mişcarea de 8-10 ori.

eee

III. Aşează-te pe podea, pe spate şi îndoie genunchii, aducându-i cât mai aproape de piept. Așează mâinile la ceafă , coatele îndoite.
Încordează abdomenul, fară însă, a încerca să presezi partea inferioară a spatelui de podea. Apoi, bagă bărbia în piept şi ridică umerii de la podea. Încearcă să aduci cât mai aproape cotul drept de genunchiul stâng, apoi cotul stâng de genunchiul drept. Repetă mişcarea de 10 ori pe fiecare parte, cu pauză la 10 exerciţii.

eee

După cum poţi observa, pentru aceste exerciţii nu ai nevoie de echipament special, abonament la sală sau prea mult spaţiu. Doar de puţină voinţă.