Tiraspolul declară Cod roșu de amenințare teroristă
Așa-zisul consiliul de securitate al Transnistriei a declarat că nivelul de pericol este critic.
„S-a luat decizia de a introduce un nivel roșu de amenințare teroristă în țară. Au fost înregistrate trei atacuri teroriste: au fost avariate clădirea Ministerului Securității de Stat al PMR (Republica Moldovenească Nistreană) din orașul Tiraspol, unitatea militară de lângă satul Parcani și turnurile centrului de radio și televiziune de lângă satul Mayak”, se arată într-o declarație a Consiliului de securitate al Transnistriei.
În dimineața zilei de 26 aprilie, în localitatea Maiak din raionul Grigoriopol au răsunat două explozii. Drept urmare au fost scoase din funcțiune două, cele mai puternice antene ale radio centrului „Maiak”.
Serviciile secrete ucrainene au publicat un document prin care învinuiesc serviciile speciale ruse în organizarea exploziilor din Tiraspol. Acest lucru a fost raportat de Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.
În seara de 25 aprilie, în sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol, așa numitul MGB, a avut loc o explozie. Presa ucraineană spune că din imaginile de la locul exploziei din Tiraspol se vede un tub de la lansatorului de grenade rusesc „Tavolga”. Astfel de arme sunt utilizate doar în Rusia și Transnistria, precum și în Iordania, și în Gabon.
Ulterior, Biroul politici de reintegrare a emis o notă informativă prin care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu incidentul care s-a produs astăzi în oraşul Tiraspol.