Peste un milion de oameni au participat la eveniment, iar pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera a putut fi traversată fără acte. Podul semnifica frăţia, dorinţa de apropiere, istoria comună a celor două ţări. Această primă deschidere a graniţelor dintre România şi Republica Moldova s-a materializat în mii de flori aruncate în apa Prutului de pe ambele maluri.
În ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, locuitorilor din România li s-a permis să treacă Prutul fără pașaport și viză. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererâta, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești.
„Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”, declara într-un interviu în 2008, regretatul poet Grigore Vieru.
Al doilea „Pod de flori” a avut loc la 16 iunie 1991, ocazie cu care deja cetăţenii moldoveni au putut intra în România fără acte. Chiar dacă scopul re-unificării nu a fost atins atunci, momentul „Podurilor de flori” a reactivat multor oameni conştiinţa faptului că indiferent de ce parte a Prutului trăiesc, aparţin unui singur neam.
Podul de Flori s-a înscris în cronicile istoriei ca un eveniment foarte rar şi de o mare importanță, care ne spune că poporul român trăieşte pe ambele maluri ale Prutului în ciuda tuturor vitregiilor istorice.