Festivalul „descOPERĂ”- eveniment de operă open-air
La acest eveniment, vizitatorii vor putea descoperi frumusețea muzicii clasice într-un cadru inedit: spațiu rural, parte a Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi”, amfiteatrul natural care asigură sonoritate orchestrei și vocilor soliștilor de operă. Spectacolele din cadrul Festivalului „descOPERĂ”, dirijate de maestrul Friedrich Pfeiffer, Austria, vor fi susținute de 14 soliști de operă și orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, alcătuită din 70 instrumentiști și 100 de artiști de cor.
În Europa se desfășoară câteva festivaluri și concerte de operă open-air care au tradiții de decenii,atragând mii de spectatori în fiecare an. Spre deosebire de Orheiul Vechi, unde canioanele și amfiteatrul au fost create de natură, evenimentele similare din lume necesită arene speciale sau construcții care creează spații favorabile pentru propagarea sunetului. Cele mai populare dintre acestea sunt:
- Chorégies d’Orange – eveniment cultural de talie mondială din Franța,organizat din 1860.
- Arena Opera Festival din orașul italian Verona inaugurat în anul 1913,care include concerte simfonice, operă și balet.
- Festivalul de Operă St. Margarethen din Burgenland, Austria se desfășoară într-o veche carieră romană, care în anul 2008 a fost reconstruită și adaptată pentru a putea găzdui evenimente culturale.
- Festivalul Avenches Opera– unul dintre cele mai mari evenimente culturale din Elveția. Evenimentul se desfășoară într-un amfiteatru roman, care în antichitate găzduia lupte ale gladiatorilor cu un public de peste 16 mii de persoane. De 22 de ani acesta este locul de întâlnire al pasionaților de opera.
- Opera Nights Hunedoara – cel mai mare festival de operă din România, prima ediție fiind organizată în anul 2011.
Festivalul „descOPERĂ” este organizat de Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, compania „Sens Music” și Pensiunea Agroturistică Butuceni, sub patronajul Ministerului Culturii al Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM), Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova, Oficiul Național al Viei și Vinului, Agenția „Publicis Moldova” și Consiliul Raional Orhei.